Visez ciudat in ultima vreme, mult mai ciudat decat acel vis in care ma infatisam mamei mele cu o caciula de blana de vulpe polara pe cap, aducandu-i drept ofranda un morcov asezat pe-o perna frumoasa (nu stiu ce era mai aspectuos, morcovul sau perna 
?) asta dupa ce urcasem scarile palatului ei de un alb imaculat. E ca si cum in mintea mea mica s-ar desfasura in fiecare dimineata o piesa de teatru dupa un scenariu absurd sau o poveste fantastica fara a avea si partea cea mai importanta – epilogul (telefonul e vinovat, numai el strica finaluri fericite!).
Povetea-i simpla si nu incepe cu “A fost odata ca niciodata”, ci direct, cu o ea, cu o ea imbracata-n haina din reiat crem, cu partea interioara de culoarea verde-praz, mergand agale pe o strada, in miez de noapte, sa ajunga undeva… Si se apropie-un autobuz, dealtfel gol, ca intr-un film horror prost, iar ea, pentru ca trebuia sa ajunga undeva s-a urcat cu nonsalanta fara sa prevada cum ca pe post de sofer era Paunescu. I s-a parut firesc, s-a asezat si s-a gandit ca la urmatoarea statie va trebui sa coboare. Autobuzul mergea usor, la urmatoarea statie nu mai oprea (doar Paunescu era la comanda)… Intr-un final frana a fost pusa, s-au deschis usile, iar fetita verde-praz a coborat nedumerita. “Oare-n ce directia sa merg?”, se intreba. Oraselul semana nespus de tare cu Oraselul de Smarald sau ce credea ea ca ar fi acesta. Doi omuleti carand sacose grele trec pe langa ea. Politicos ea ii intreaba care e directia corecta spre Undeva… Cei doi dau din umeri ca si cum n-ar exista directie gresita, iar fatuca alege, fara a sta prea mult pe ganduri, aleea din dreapta. Merge ce merge si mare zarva se aude la un moment dat din fata unei case . Si ce sa vada? Un neam de caldarari jucand barbut! Se indrapta linistita catre cel burtos, cu ochii mari, curiosi intreaba unde-i Undeva…Si cam aici se termina povestea!
