Five per cent for nothing sau post cu dedicatie

7 02 2007

Pentru toate fetele(sa nu le spun altfel) care au invatat de la mamicile lor cretine ca, daca au decolteu astfel incat sa se vada jumatate de tatisoara, bronz de la solar, fund pe care scrie “WE ROCK”, cei sapte ani de acasa reprezinta a te baga cat mai in fata in momentul in care stai la coada, desi sunt altii inaintea ta, desi si ei asteapta de acelasi timp, poate chiar mai mult, din acelasi motiv.

Pentru toti baietii cu tricou negru cu strasuri de plastic ce au impresia ca daca vorbesc tare la telefon lumea din jur le va remarca telefonul (ultim model, fireste), ca daca vorbesc tare(tipa la) cu cei de langa ei (desi l-ar putea auzi perfect si alt om aflat la un kilometru sau cel de langa el, cu vreo doua ore petrecuta alaturi de minunatul specimen, ar ajunge sa poate intr-un viitor apropiat aparat auditiv) ceilalti i-ar remarca dictia perfecta, gramatica impecabila si prostia respirata prin toti porii (“La fata aia care a sunat-o…).

Pentru toti idiotii ce fac coada tuturor idioatelor din mall-urile din ce in ce mai jegoase. “Iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiidiotiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!”…cum spune El.

Pentru durerea din locul ramas gol in urma alveotomiei de vineri pe care o simt pe fiecare punct de sutura…





I’m lost (pentru ca)…

1 02 2007

Te asezi pe patul care iti e intr-o oarecare masura drag, “intr-o oarecare masura” pentru ca nu e al tau, pentru ca acolo a mai trait un om, pentru ca acolo a murit un om, pentru ca ti-a oferit mult prea multe nopti insomniace, dar ti-e drag pentru ca nu te poti gandi decat la el atunci cand te simtit realmente obosit. Esti obosit. Stii ca esti obosit, dar e mai mult decat oboseala. E oboseala psihica, e neputina, e furie. E una din zilele in care vrei sa iei fiecare carte de pe noptiera, sa-l azvarli pe Camus in oglinda, Cortazar sa se loveasca violent de peretele gri, filele sa simta durerea ta pe pielea lor, iar ghidul despre arta universala(din care nu ai inteles oricum nimic) sa sfarseasca in cosul de gunoi, nu inainte de a lovi ceva, orice; in care sa vezi cum se sparg paharele pe gresia galbena si sa iti produca placere, sa simti cum tota furia ta se imprastie in sute de cioburi de o transparenta fascinanta in acele momente; in care sa alergi in cel mai negru colt al incaperii, sa alergi…sa alergi…sa alergi…sa te ascunzi asemenea soricelului “mititel cat un cercel” si sa plangi… Dar azi nu poti face asta pentru ca ieri… ieri…ai murit…

In cinstea zilei: Lost – Noir Desir!