Nu-mi pun ochelarii. Asa se vede totul blurat si distorsionat. Imaginile din Decameronul lui Pasolini sunt adevarate cadre a la Greenway, baroc pur si Vermeer pana la visare. Coapsele mi se subtieaza in oglinda, iar obrajii nu mai ascund buzele cu comisuri intoarse in jos. Din dormitoarul cu figuri geometrice din cosulete cu flori desenate cu cerneala invizibila se aude stident dimineata: “Would you ever be my, would you be my f-cking boyfriend?”… and I’m not even there… Oare intelege ca folosesc cuvinte triviale sau ritmul il acapareaza atat de tare incat uita si de acea boaba de engleza invatat din politete acum mai bine de 20 de ani? Ce bine ca a trecut la blues!!!
In copaci cresc iarna cuiburi parasite. Starile gretoase asociate mersului cu masina sunt alungate de ganduri cu visele senzuale de mai devreme. De ce le place lebedelor frigul? Vreau acasa…
Nimeni nu stie de ce le place lebedelor frigul si poate ca nimeni nu va afla.
Blues de iarna cu lebede zburand desupra unui parc pustiu, lasand in urma intrebari fara raspuns, doar ecoul reverberat in aerul melancolic.
“In copaci cresc iarna cuiburi parasite”
extraordinar spus!
Multumesc
! E spus astfel incat sa inglobeze o senzatie, si poate ca a reusit…