Polysemous

Can you shrink my mind and mail it in a month inside the Petit Prince’s box?

Pitici ce vor aceeaşi oaie şi primesc cartoane colorate… Istoriile se repetă cu viteza cu care reuşeşti să ştergi 100 sau 200 de mici mesaje din telefonul ce îţi repugnă. Verile se încheie si închid poveşti virtuale menite să se materializeze în alte rame…

Când îţi aduci aminte de Nick Drake, când visezi călătorii cu trenul spre Nicăieri, când pielea uşor arămie se mimetizeză progresiv, când umerii colţuroşi se îmbracă în şaluri în nonculori, când pielea calda cere 3 pături, cănd ceaiul negru e cu din ce în ce mai mult lapte… It’s time for fall and The Fall…

Collage

Stamps of a sms on my retina,

scribbles on the promiscuous red paper,

yells and fights reviving a lost Gavroche,

borrowed male shirts and flamboyant heels,

aqua colors and cheap imitations of Nabis,

rocking chairs and real scared kittens,

vetust naivete and anxious awaits,

abnormal chats and complmentary silence,

48 hours and a peaceful shower…

I’m baking with verve and cooking a verb…

The thoughts of Mary Jane

Sharing little pices of your soul makes it bleed?

Slippery hands are bad drivers…

I can’t tap my ears, I can’t stop the inner’s demon laugh resounding clearly in the void matchbox:  “I’ve won again!”

There’s no mistery behind the red polka dots dress, just some neverending irrelevant games…

I miss things that could have happen…

Illo tempore

I have this terrible cold  that forces my eyes to shed tears…

And this cold is been going on forever…

Auf der anderen seite

I know how to kill a soul!

Beautiful maladies

 

Mainile mele nu-si mai gasesc de mult cuvintele pentru ca mintea mea a ramas blocata in incaperea insomniilor eterne. Pe perdeaua de langa fereastra deschisa aluneca secrete indiscrete si indiferente vag sesizabile. Timpul se scurge in calatorii imaginare cu tramvaiul 34, pofte de amintiri inconturnabile, senzatii de deja-vu cand soarele se reflecta in parul umed si moale, dorinte de a tine de mana si a cauta buze coapte in miez de noapte…

Sans titre

Mi-au amortit buzele si emisfera stanga a encefalului. Imi inmoi buzele in otrava ce le amorteste pentru cateva secunde si imi ascute simturile. Toto, “il grande comico” e imbracat pe pereti in Mussolini, iar eu imi imbrac gatul in esarfe de matase cautand senzatii de acum 10 ani cand ma desfatam in camasile de matase ale mamei mele… Meniul e execrabil, iar spectacolul grobain. Sunt acolo si la zeci de mile departare, in lumea mea imperfecta si calda. Visez…

A convietui nu inseamna a trai…

Nu imi plac florile, doar zambilele…

Again & again

Nu-mi pun ochelarii. Asa se vede totul blurat si distorsionat. Imaginile din Decameronul lui Pasolini sunt adevarate cadre a la Greenway, baroc pur si Vermeer pana la visare. Coapsele mi se subtieaza in oglinda, iar obrajii nu mai ascund buzele cu comisuri intoarse in jos. Din dormitoarul cu figuri geometrice din cosulete cu flori desenate cu cerneala invizibila se aude stident dimineata: “Would you ever be my, would you be my f-cking boyfriend?”… and I’m not even there… Oare intelege ca folosesc cuvinte triviale sau ritmul il acapareaza atat de tare incat uita si de acea boaba de engleza invatat din politete acum mai bine de 20 de ani? Ce bine ca a trecut la blues!!!

In copaci cresc iarna cuiburi parasite. Starile gretoase asociate mersului cu masina sunt alungate de ganduri cu visele senzuale de mai devreme. De ce le place lebedelor frigul? Vreau acasa…

Monolog

Nu ma-ntreba ce am vazut aseara, ieri seara, cu o seara inainte de ieri seara, ce am visat la pranz si unde mi-am pus capul atunci cand am simtit ca incaperea se roteste in jurul meu, iar eu stau. Capul meu a fost pe umeri, permanent… S-a miscat in dreapta, in stang, dar camera, strazile, masinile, toate se invarteau in jurul umerilor aplecati. L-am visat pe Bergman in albumul Taschen si Fragii salbatici, am visat un vis in vis, un vis al mortii ce bantuie sufletul tern. Am plans, nu pentru ca-am ramas profund marcata de povesti de dragoste din filme despre neputinta si speranta (Azul oscuro casi negro), ci pentru ca empatizez. Oare se poate empatiza cu o lume fictiva? Intrebarile raman ascunse in mijlocul farfuriilor murdare ce acopera mesele din bucatarie, pe care nu o sa le spal in curand… Comunicare cere un rezultat, iar rezultatul se volatilizeaza impreuna cu betisoarele parfumate arse zi de zi in birou. Cinismul meu se desfata in conversatii ce n-ar trebui deschise intr-o lume perfect imaginata si incearca sa se mimetizeze intr-un nou-nascut optimist. Azi am sa-mi desclestez maxilarul si sa torn pastile pe gatul ce arde mocnit de ieri.  As vrea o inghetata si cuburi de gheata cu menta… Momentan ma voi multumi cu plapuma ce incalzeste dimineti singure si nopti amare.

Three hours

Peretii au fete mici si schimonosite, ca ale unor extraterestrii speriati. Din pereti cresc flori mulicolore de care se prind fire de ata cenusii, fire de ata ce leaga pui si oite-n creion de 0.7. Piesele de domino ca niste bucati de guma Turbo striga dupa un joc sau doua de pe masa din living. Baia rasuna de cantece distorsionate si intrebari la care se asteapta un raspuns de dincolo… Nici un raspuns… Trupul greoi se aventureaza cu un prospo cald in chip de pelerina sa salveze piesele de domino dintre pereti si camera de gheata. Mainile le amesteca lenes si incep sa le imparta: 5 intr-o parte, 5 in alta si una in mijloc. Piesele sunt pe fata si realizezi ca dominoul nu se joaca atat timp cat nu sunt doi. Peste trei ore, dupa un film menit sa produca miracole (Atonement) te afunzi in patul “din scanduri”, il citesti pe Fellini si nu mai poti contesta frumusetea pura…